Cartea întâi a Regilor 1:6
Atunci s-a hotărât ea cu nurorile sale să se întoarcă din șesul Moabiților, căci auzise ea în șesul Moabiților că Dumnezeu a cercetat pe poporul Său și i-a dat pâine.
Biblia
In The King James Version
In Context
Read all of Cartea întâi a Regilor 1
Cross References
Genesis 21:1Apoi a căutai Domnul spre Sarra, cum îi spusese, și i-a făcut Domnul Sarrei, cum îi făgăduise.
Genesis 48:15Și i-a binecuvântat, zicând: „Dumnezeul, înaintea Căruia au umblat părinții mei: Avraam și Isaac, Dumnezeul Cel ce m-a călăuzit de când sunt și până în ziua aceasta;
Exodus 3:16Mergând dar, adună pe bătrânii fiilor lui Israel și le spune: „Domnul Dumnezeul părinților noștri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov mi S-a arătat și a zis: V-am cercetat de aproape și am văzut câte vi se întâmplă în Egipt!”
Exodus 16:4Domnul însă a zis către Moise: „Iată Eu le voi ploua pâine din cer. Să iasă dar poporul și să adune în fiecare zi cât trebuie pentru o zi, ca să-l încerc dacă va umbla sau nu după legea Mea.