Zaharia 14:17
Iar cele din neamurile pământului care nu se vor sui să se închine în Ierusalim, Împăratului, Domnul Savaot, nu vor avea parte de ploaie.
Biblia
In The King James Version
In Context
Cross References
Genesis 12:3Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; și se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului”.
Deuteronomy 11:17Că atunci se va aprinde mânia Domnului asupra voastră, va închide cerul și nu va fi ploaie și pământul nu-și va da roadele sale; iar voi veți pieri curând de pe pământul cel bun pe care Domnul vi-l dă.
1 Kings 8:35Când se va încuia cerul și nu va fi ploaie, pentru că ei au păcătuit înaintea Ta, și Îți vor aduce rugăciuni în locul acesta și vor mărturisi numele Tău și se vor întoarce de la păcatul lor, căci Tu i-ai smerit,
2 Chronicles 6:26Când se va încuia cerul și nu va fi ploaie, pentru că au păcătuit ei înaintea Ta, și-ți vor aduce rugi în locul acesta, vor mărturisi numele Tău și se vor întoarce de la păcatul lor pentru că i-ai smerit,
Psalms 2:8În mine sufletul meu s-a tulburat; pentru aceasta îmi voi aduce aminte de Tine, din pământul Iordanului și al Ermonului, din muntele cel mic.