Țefania 3:13
Cei care vor mai rămâne din neamul lui Israel nu vor săvârși nedreptate și nici nu vor grăi cuvânt de minciună și nu se va afla în gura lor limbă vicleană. Ci ei vor putea să mănânce și să se odihnească, fără să se teamă de cineva.
Biblia
In The King James Version
In Context
12Și voi lăsa în mijlocul tău un neam smerit și sărac, care va nădăjdui întru numele Domnului.
Cross References
2 Chronicles 20:30După aceea domnia lui Iosafat a fost în liniște, pentru că Dumnezeu i-a dat odihnă din toate părțile.
Isaiah 10:20În vremea aceea rămășița lui Iuda și cei scăpați din casa lui Iacov nu se vor mai sprijini pe cel ce i-a lovit, ci se vor sprijini, cu credință, pe Dumnezeu, Sfântul lui Israel.
Isaiah 17:2Cetățile Aroerului sunt pustiite pentru vecie; ele sunt bune de păscut turmele, care se culcă acolo și nimeni nu le gonește.
Isaiah 54:14Și vei fi întemeiată pe dreptate: depărtează silnicia, căci nu ai de ce să te mai temi; leapădă și groaza, căci nu se va mai apropia de tine.
Isaiah 63:8Și a zis: "Cu adevărat ei sunt poporul Meu, fii care nu vor fi necredincioși!"