Întâia epistolă a lui Ioan 3:12
nu cum a fost Cain, care era de la cel rău și a ucis pe fratele său. Și pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
11Căci vestirea, pe care ați auzit-o de la început este aceasta: să ne iubim unii pe alții;
13Nu vă mirați, fraților, dacă vă urăște lumea.
Read all of Întâia epistolă a lui Ioan 3
Cross References
Genesis 4:25Adam s-a împreunat iarăși cu nevastă-sa; ea a născut un fiu și i-a pus numele Set, „căci”, a zis ea, „Dumnezeu mi-a dat o altă sămânță în locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain.”
Psalms 37:12Cel rău face la planuri împotriva celui neprihănit și scrâșnește din dinți împotriva lui.
Proverbs 29:10Oamenii setoși de sânge urăsc pe omul fără prihană, dar oamenii fără prihană îi ocrotesc viața.
Matthew 13:19Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăție și nu-l înțelege, vine cel rău și răpește ce a fost semănat în inima lui. Aceasta este sămânța căzută lângă drum.
Matthew 23:35ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat care a fost vărsat pe pământ, de la sângele neprihănitului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-ați omorât între Templu și altar.