The Bible Software
bible.software › Întâia epistolă a lui Ioan › Întâia epistolă a lui Ioan 3 › Întâia epistolă a lui Ioan 3:20

Întâia epistolă a lui Ioan 3:20

ori în ce ne osândește inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare decât inima noastră, și cunoaște toate lucrurile.

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

For if our heart condemn us, God is greater than our heart, and knoweth all things.

In Context

19Prin aceasta vom cunoaște că suntem din adevăr și ne vom liniști inimile înaintea Lui

21Preaiubiților, dacă nu ne osândește inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu.

Read all of Întâia epistolă a lui Ioan 3

Cross References

Psalms 44:20Dacă am fi uitat Numele Dumnezeului nostru și ne-am fi întins mâinile spre un dumnezeu străin,

Psalms 139:1Către mai-marele cântăreților. Un psalm al lui David Doamne, Tu mă cercetezi de aproape și mă cunoști,

Jeremiah 23:24Poate cineva să stea într-un loc ascuns fără să-l văd Eu? zice Domnul. Nu umplu Eu cerurile și pământul? zice Domnul.

John 8:9Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simțit mustrați de cugetul lor și au ieșit afară, unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni, până la cei din urmă. Și Isus a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc.

John 21:17A treia oară i-a zis Isus: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești?” Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: „Mă iubești?” Și I-a răspuns: „Doamne, Tu toate le știi, știi că Te iubesc”. Isus i-a zis: „Paște oile Mele!

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Întâia epistolă a lui Ioan 3:20

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Întâia epistolă a lui Ioan 3:19Întâia epistolă a lui Ioan 3Întâia epistolă a lui Ioan 3:21 →