The Bible Software
bible.software › Cartea a patra a Regilor › Cartea a patra a Regilor 22 › Cartea a patra a Regilor 22:47

Cartea a patra a Regilor 22:47

dacă se vor coborî în ei înșiși, în țara unde vor fi robi, dacă se vor întoarce la Tine și-Ți vor face cereri în țara celor ce-i vor duce în robie și vor zice: ‘Am păcătuit, am săvârșit fărădelegi, am făcut rău!’,

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

There was then no king in Edom: a deputy was king.

In Context

46Când vor păcătui împotriva Ta – căci nu este om care să nu păcătuiască, – și Te vei mânia împotriva lor și-i vei da în mâna vrăjmașului, care-i va duce robi într-o țară vrăjmașă, depărtată sau apropiată,

48dacă se vor întoarce la Tine din toată inima lor și din tot sufletul lor în țara vrăjmașilor lor care i-au luat robi, dacă-Ți vor face rugăciuni cu privirile întoarse spre țara lor, pe care ai dat-o părinților lor, spre cetatea pe care ai ales-o și spre casa pe care am zidit-o eu Numelui Tău,

Read all of Cartea a patra a Regilor 22

Cross References

Genesis 25:23Și Domnul i-a zis: „Două neamuri sunt în pântecele tău, Și două noroade se vor despărți la ieșirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt. Și cel mai mare va sluji celui mai mic.”

Genesis 36:31Iată împărații care au împărățit în țara Edom, înainte de a împărăți un împărat peste copiii lui Israel.

1 Kings 15:12Vino dar acum și-ți voi da un sfat, ca să-ți scapi viața ta și viața fiului tău Solomon.

2 Kings 8:20Pe vremea sa, Edom s-a răsculat împotriva stăpânirii lui Iuda și au pus un împărat peste ei.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea a patra a Regilor 22:47

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea a patra a Regilor 22:46Cartea a patra a Regilor 22Cartea a patra a Regilor 22:48 →