Cartea întâi Paralipomena 23:13
S-a uitat și iată că împăratul stătea pe scaunul său împărătesc la intrare. Căpeteniile și trâmbițele erau lângă împărat; tot poporul țării se bucura și suna din trâmbițe, iar cântăreții, cu instrumentele de muzică, ziceau cântările de laudă. Atalia și-a sfâșiat hainele și a zis: „Vânzare! Vânzare!”
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
12Atalia a auzit zarva poporului care alerga și mărea pe împărat și a venit la popor în Casa Domnului.
Read all of Cartea întâi Paralipomena 23
Cross References
Judges 7:8Au luat merindele poporului și trâmbițele lui. Apoi Ghedeon a trimis pe toți bărbații lui Israel, pe fiecare în cortul lui, și a ținut pe cei trei sute de oameni. Tabăra lui Madian era jos, în vale.
2 Kings 9:13Îndată și-au luat, fiecare, hainele și le-au pus sub Iehu, pe treptele goale. Apoi au sunat din trâmbiță și au zis: „Iehu este împărat!”
2 Kings 23:3Împăratul stătea pe scaunul lui împărătesc și a făcut legământ înaintea Domnului, îndatorindu-se să urmeze pe Domnul și să păzească poruncile, învățăturile și legile Lui din toată inima și din tot sufletul lui, ca să împlinească astfel cuvintele legământului acestuia, scrise în cartea aceasta. Și tot poporul a intrat în legământ.