Cartea întâi Paralipomena 30:12
În Iuda, de asemenea, mâna lui Dumnezeu a lucrat și le-a dat o singură inimă ca să-i facă să împlinească porunca împăratului și a căpeteniilor, după Cuvântul Domnului.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
11Însă câțiva oameni din Așer, din Manase și Zabulon s-au smerit și au venit la Ierusalim.
Read all of Cartea întâi Paralipomena 30
Cross References
Deuteronomy 4:2Să n-adăugați nimic la cele ce vă poruncesc eu și să nu scădeți nimic din ele, ci să păziți poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, așa cum vi le dau eu.
2 Chronicles 29:25A pus pe leviți în Casa Domnului cu chimvale, alăute și harpe, după rânduiala lui David, lui Gad, văzătorul împăratului, și prorocului Natan, căci astfel era porunca Domnului dată prin prorocii Săi.
Ezra 7:27Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul părinților noștri, care a pregătit inima împăratului ca să slăvească astfel Casa Domnului la Ierusalim
Jeremiah 24:7Le voi da o inimă ca să înțeleagă faptul că Eu sunt Domnul. Ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor, dacă se vor întoarce la Mine cu toată inima lor.
Ezekiel 36:26Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne.