The Bible Software
bible.software › Cartea întâi Paralipomena › Cartea întâi Paralipomena 7 › Cartea întâi Paralipomena 7:10

Cartea întâi Paralipomena 7:10

În a douăzeci și treia zi a lunii a șaptea, Solomon a trimis înapoi în corturi pe popor, care era vesel și mulțumit de binele pe care-l făcuse Domnul lui David, lui Solomon și poporului Său Israel. Dumnezeu Se arată lui Solomon

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

And on the three and twentieth day of the seventh month he sent the people away into their tents, glad and merry in heart for the goodness that the LORD had shewed unto David, and to Solomon, and to Israel his people.

In Context

9În ziua a opta, au avut o adunare de sărbătoare, căci sfințirea altarului au făcut-o șapte zile și sărbătoarea tot șapte zile.

11Când a isprăvit Solomon Casa Domnului și casa împăratului și a izbutit în tot ce-și pusese de gând să facă în Casa Domnului și în casa împăratului,

Read all of Cartea întâi Paralipomena 7

Cross References

Exodus 18:1Ietro, preotul Madianului, socrul lui Moise, a aflat tot ce făcuse Dumnezeu pentru Moise și poporul Său Israel; a aflat că Domnul scosese pe Israel din Egipt.

Deuteronomy 12:12Acolo să vă bucurați înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, voi, fiii voștri și fiicele voastre, robii și roabele voastre și levitul care va fi în locurile voastre, căci el n-are nici parte de moșie, nici moștenire cu voi.

Deuteronomy 16:11Să te bucuri înaintea Domnului, Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să locuiască Numele Lui acolo, tu, fiul tău și fiica ta, robul și roaba ta, levitul care va fi în cetățile tale și străinul, orfanul și văduva care vor fi în mijlocul tău.

2 Chronicles 29:36Ezechia și tot poporul s-au bucurat că Dumnezeu făcuse pe popor cu voie bună, căci lucrul s-a făcut pe neașteptate. Prăznuirea Paștelor

Nehemiah 8:10Ei le-au zis: „Duceți-vă de mâncați cărnuri grase și beți băuturi dulci și trimiteți câte o parte și celor ce n-au nimic pregătit, căci ziua aceasta este închinată Domnului nostru; nu vă mâhniți, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră.”

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea întâi Paralipomena 7:10

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea întâi Paralipomena 7:9Cartea întâi Paralipomena 7Cartea întâi Paralipomena 7:11 →