Cartea întâi Paralipomena 2:1
Când a voit Domnul să ridice pe Ilie la cer într-un vârtej de vânt, Ilie pleca din Ghilgal cu Elisei.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
Read all of Cartea întâi Paralipomena 2
Cross References
Genesis 5:24Enoh a umblat cu Dumnezeu, apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu.
Joshua 5:9Domnul a zis lui Iosua: „Astăzi, am ridicat ocara Egiptului de deasupra voastră.” Și locului aceluia i-au pus numele Ghilgal (Prăvălire) până în ziua de azi.
1 Kings 19:4Acum, Domnul, Dumnezeul meu, mi-a dat odihnă din toate părțile; nu mai am nici potrivnic, nici nenorociri!
1 Kings 19:16afară de căpeteniile, în număr de trei mii trei sute, puse de Solomon peste lucrări și însărcinate cu privegherea lucrătorilor.
2 Kings 4:38Elisei s-a întors la Ghilgal, și în țară bântuia o foamete. Pe când fiii prorocilor ședeau înaintea lui, a zis slujitorului său: „Pune oala cea mare și fierbe o ciorbă pentru fiii prorocilor!”
Luke 9:51Când s-a apropiat vremea în care avea să fie luat în cer, Isus Și-a îndreptat fața hotărât să meargă la Ierusalim.