The Bible Software
bible.software › Cartea întâi Paralipomena › Cartea întâi Paralipomena 25 › Cartea întâi Paralipomena 25:26

Cartea întâi Paralipomena 25:26

Atunci, tot poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare, și căpeteniile oștilor s-au sculat și au plecat în Egipt, pentru că le era frică de haldeeni. Robia lui Ioiachin, ușurată de Evil-Merodac

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

And all the people, both small and great, and the captains of the armies, arose, and came to Egypt: for they were afraid of the Chaldees.

In Context

25Dar, în luna a șaptea, Ismael, fiul lui Netania, fiul lui Elișama, din neamul împărătesc, a venit, însoțit de zece oameni, și au lovit de moarte pe Ghedalia, ca și pe iudeii și haldeenii care erau cu el la Mițpa.

27În al treizeci și șaptelea an al robiei lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, în a douăzeci și șaptea zi a lunii a douăsprezecea, Evil-Merodac, împăratul Babilonului, în cel dintâi an al domniei lui, a înălțat capul lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, și l-a scos din temniță,

Read all of Cartea întâi Paralipomena 25

Cross References

Jeremiah 42:14nu, ci vom merge în țara Egiptului, unde nu vom vedea nici războiul, nici nu vom auzi glasul trâmbiței, nici nu vom duce lipsă de pâine și acolo vom locui!»,

Jeremiah 43:7Au plecat dar în țara Egiptului, căci n-au ascultat de porunca Domnului, și au ajuns până la Tahpanes. Prorocie asupra cuceririi Egiptului

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea întâi Paralipomena 25:26

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea întâi Paralipomena 25:25Cartea întâi Paralipomena 25Cartea întâi Paralipomena 25:27 →