Faptele Apostolilor 10:19
Și pe când se gândea Petru la vedenia aceea, Duhul i-a zis: „Iată că te caută trei oameni;
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
While Peter thought on the vision, the Spirit said unto him, Behold, three men seek thee.
In Context
18și au întrebat cu glas tare dacă Simon, zis și Petru, găzduiește acolo.
20scoală-te, pogoară-te și du-te cu ei fără șovăire, căci Eu i-am trimis”.
Read all of Faptele Apostolilor 10
Cross References
John 16:13Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să văcălăuzească în tot adevărul, căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit și vă va descoperi lucrurile viitoare.
Acts 11:12Duhul mi-a spus să plec cu ei, fără să fac vreo deosebire. Acești șase frați m-au însoțit și ei și am intrat în casa omului.
Acts 16:6Fiindcă au fost opriți de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ținutul Frigiei și Galatiei.
1 Corinthians 12:11Dar toate aceste lucruri le face unul și același Duh, care dă fiecăruia în parte cum voiește. Mădularele trupului