Faptele Apostolilor 10:22
Ei au răspuns: „Sutașul Corneliu, om drept și temător de Dumnezeu și vorbit de bine de tot neamul iudeilor, a fost înștiințat de Dumnezeu, printr-un înger sfânt, să te cheme în casa lui și să audă cuvintele pe care i le vei spune”.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
23Petru deci i-a chemat înăuntru și i-a găzduit.
Read all of Faptele Apostolilor 10
Cross References
Deuteronomy 30:13Nu este nici dincolo de mare, ca să zici: ‘Cine va trece pentru noi dincolo de mare și să ne-o aducă, pentru ca s-o auzim și s-o împlinim?’
Habakkuk 2:4Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el, dar cel neprihănit va trăi prin credința lui.
Mark 6:20căci Irod se temea de Ioan, fiindcă îl știa om neprihănit și sfânt; îl ocrotea și, când îl auzea, de multe ori sta în cumpănă, neștiind ce să facă, și-l asculta cu plăcere.
Luke 2:25Și iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viață sfântă și era cu frica lui Dumnezeu. El aștepta mângâierea lui Israel, și Duhul Sfânt era peste el.
Luke 23:50Era un sfetnic al soborului, numit Iosif, om bun și evlavios,
John 6:63Duhul este acela care dă viață, carnea nu folosește la nimic; cuvintele, pe care vi le-am spus Eu sunt duh și viață.