The Bible Software
bible.software › Faptele Apostolilor › Faptele Apostolilor 20 › Faptele Apostolilor 20:36

Faptele Apostolilor 20:36

După ce a vorbit astfel, a îngenuncheat și s-a rugat împreună cu ei toți.

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

And when he had thus spoken, he kneeled down, and prayed with them all.

In Context

35În toate privințele v-am dat o pildă și v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutați pe cei slabi și să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuși a zis: ‘Este mai ferice să dai decât să primești’.”

37Și au izbucnit cu toții în lacrimi, au căzut pe grumazul lui Pavel și l-au sărutat.

Read all of Faptele Apostolilor 20

Cross References

Daniel 6:10Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, și de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga și lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea și mai înainte.

Acts 7:60Apoi, a îngenuncheat și a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le ține în seamă păcatul acesta!” Și după aceste vorbe, a adormit. Prigonirea creștinilor

Ephesians 3:14…Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos,

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Faptele Apostolilor 20:36

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesJohn LightfootGeneva Bible Notes (1599)Robertson's Word Pictures
← Faptele Apostolilor 20:35Faptele Apostolilor 20Faptele Apostolilor 20:37 →