The Bible Software
bible.software › Faptele Apostolilor › Faptele Apostolilor 26 › Faptele Apostolilor 26:20

Faptele Apostolilor 26:20

Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudeea și la neamuri, să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu și să facă fapte vrednice de pocăința lor.

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

But shewed first unto them of Damascus, and at Jerusalem, and throughout all the coasts of Judaea, and then to the Gentiles, that they should repent and turn to God, and do works meet for repentance.

In Context

19De aceea, împărate Agripa, n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cerești.

21Iată de ce au pus iudeii mâna pe mine în Templu și au căutat să mă omoare.

Read all of Faptele Apostolilor 26

Cross References

Psalms 22:27Toate marginile pământului își vor aduce aminte și se vor întoarce la Domnul; toate familiile neamurilor se vor închina înaintea Ta.

Jeremiah 31:19După ce m-am întors, m-am căit și, după ce mi-am recunoscut greșelile, mă bat pe pulpă; sunt rușinat și roșu de rușine, căci port ocara tinereții mele.»

Ezekiel 18:30De aceea vă voi judeca pe fiecare după căile lui, casă a lui Israel, zice Domnul, Dumnezeu. Întoarceți-vă și abateți-vă de la toate fărădelegile voastre, pentru ca să nu vă ducă nelegiuirea la pieire.

Hosea 14:2Aduceți cu voi cuvinte de căință și întoarceți-vă la Domnul. Spuneți-I: ‘Iartă toate nelegiuirile, primește-ne cu bunăvoință, și Îți vom aduce, în loc de tauri, lauda buzelor noastre.

Matthew 3:8Faceți dar roade vrednice de pocăința voastră.

Matthew 9:13Duceți-vă de învățați ce înseamnă: ‘Milă voiesc, iar nu jertfă!’ Căci n-am venit să chem la pocăință pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși.” Întrebarea ucenicilor lui Ioan despre post

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Faptele Apostolilor 26:20

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesJohn LightfootGeneva Bible Notes (1599)Robertson's Word Pictures
← Faptele Apostolilor 26:19Faptele Apostolilor 26Faptele Apostolilor 26:21 →