Faptele Apostolilor 7:50
N-a făcut mâna Mea toate aceste lucruri?’”… Uciderea lui Ștefan cu pietre
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
Hath not my hand made all these things?
In Context
Read all of Faptele Apostolilor 7
Cross References
Exodus 20:11Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea, și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit, de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o.
Psalms 50:9Nu voi lua tauri din casa ta, nici țapi din staulele tale.
Isaiah 40:28Nu știi? N-ai auzit? Dumnezeul cel veșnic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu obosește, nici nu ostenește; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă.
Isaiah 45:7Eu întocmesc lumina și fac întunericul, Eu dau propășirea și aduc restriștea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri.
Isaiah 66:2Toate aceste lucruri doar mâna Mea le-a făcut și toate și-au căpătat astfel ființa – zice Domnul. Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă și are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de Cuvântul Meu.
Jeremiah 32:17‘Ah, Doamne Dumnezeule, iată, Tu ai făcut cerurile și pământul cu puterea Ta cea mare și cu brațul Tău întins: nimic nu este de mirat din partea Ta!