Amos 9:6
El Și-a zidit cămara în ceruri, Și-a întemeiat bolta deasupra pământului; cheamă apele mării și le varsă pe fața pământului. Domnul este Numele Lui! –
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
Cross References
Genesis 7:11În anul al șase sutelea al vieții lui Noe, în luna a doua, în ziua a șaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare și s-au deschis stăvilarele cerurilor.
Exodus 3:14Dumnezeu a zis lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt.” Și a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: ‘Cel ce se numește Eu sunt m-a trimis la voi’.”
Psalms 104:5Tu ai așezat pământul pe temeliile lui, și niciodată nu se va clătina.
Jeremiah 5:22Nu voiți să vă temeți de Mine, zice Domnul, nu voiți să tremurați înaintea Mea? Eu am pus mării ca hotar nisipul, hotar veșnic, pe care nu trebuie să-l treacă. Și chiar dacă valurile ei se înfurie, totuși sunt neputincioase; urlă, dar nu-l trec.
Amos 5:8El a făcut Cloșca-cu-Pui și Orionul, El preface întunericul în zori, iar ziua în noapte neagră; El cheamă apele mării și le varsă pe fața pământului: Domnul este Numele Lui.