Daniel 4:31
Nu se sfârșise încă vorba aceasta a împăratului, și un glas s-a pogorât din cer și a zis: ‘Află, împărate Nebucadnețar, că ți s-a luat împărăția!
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
Cross References
Exodus 15:9Vrăjmașul zicea: ‘Îi voi urmări, îi voi ajunge, Voi împărți prada de război; Îmi voi răzbuna pe ei, Voi scoate sabia și-i voi nimici cu mâna mea!’
Psalms 145:13Împărăția Ta este o împărăție veșnică și stăpânirea Ta rămâne în picioare în toate veacurile.
Daniel 4:34După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadnețar, am ridicat ochii spre cer și mi-a venit iarăși mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Preaînalt, am lăudat și slăvit pe Cel ce trăiește veșnic, Acela a cărui stăpânire este veșnică și a cărui împărăție dăinuie din neam în neam.
Daniel 5:28Împărțit înseamnă că împărăția ta va fi împărțită și dată mezilor și perșilor!”
Daniel 12:7Și am auzit pe omul acela îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului; el și-a ridicat spre ceruri mâna dreaptă și mâna stângă și a jurat pe Cel ce trăiește veșnic că vor mai fi o vreme, două vremuri și o jumătate de vreme și că toate aceste lucruri se vor sfârși când puterea poporului sfânt va fi zdrobită de tot.