The Bible Software
bible.software › Daniel › Daniel 5 › Daniel 5:22

Daniel 5:22

Dar tu, Belșațar, fiul lui, nu ți-ai smerit inima, măcar că ai știut toate aceste lucruri.

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

And thou his son, O Belshazzar, hast not humbled thine heart, though thou knewest all this;

In Context

21a fost izgonit din mijlocul copiilor oamenilor, inima i s-a făcut ca a fiarelor și a locuit la un loc cu măgarii sălbatici; i-au dat să mănânce iarbă ca la boi, și trupul i-a fost udat cu roua cerului, până când a recunoscut că Dumnezeul cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și că o dă cui vrea.

23Ci te-ai înălțat împotriva Domnului cerurilor; vasele din Casa Lui au fost aduse înaintea ta și ați băut vin cu ele, tu și mai-marii tăi, nevestele și țiitoarele tale; ai lăudat pe dumnezeii de argint, de aur, de aramă, de fier, de lemn și de piatră, care nici nu văd, nici n-aud și nici nu pricep nimic, și n-ai slăvit pe Dumnezeul în mâna căruia se află suflarea ta și toate căile tale!

Read all of Daniel 5

Cross References

2 Chronicles 33:23Și nu s-a smerit înaintea Domnului, cum se smerise tatăl său, Manase, căci Amon s-a făcut din ce în ce mai vinovat.

Psalms 119:46Voi vorbi despre învățăturile Tale înaintea împăraților și nu-mi va roși obrazul.

Daniel 5:18Împărate, Dumnezeul cel Preaînalt dăduse tatălui tău, Nebucadnețar, împărăție, mărime, slavă și strălucire

Matthew 21:32Fiindcă Ioan a venit la voi umblând în calea neprihănirii și nu l-ați crezut. Dar vameșii și curvele l-au crezut. Și, măcar că ați văzut lucrul acesta, nu v-ați căit în urmă ca să-l credeți. Pilda vierilor

John 13:17Dacă știți aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceți. Descoperirea vânzătorului

Acts 5:29Petru și apostolii ceilalți, drept răspuns, i-au zis: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Daniel 5:22

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Daniel 5:21Daniel 5Daniel 5:23 →