The Bible Software
bible.software › Daniel › Daniel 6 › Daniel 6:3

Daniel 6:3

Daniel însă întrecea pe toate aceste căpetenii și pe dregători, pentru că în el era un duh înalt, și împăratul se gândea să-l pună peste toată împărăția.

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

Then this Daniel was preferred above the presidents and princes, because an excellent spirit was in him; and the king thought to set him over the whole realm.

In Context

2a pus în fruntea lor trei căpetenii, în numărul cărora era și Daniel. Dregătorii aceștia aveau să le dea socoteală, ca împăratul să nu sufere nicio pagubă.

4Atunci, căpeteniile și dregătorii au căutat să afle ceva asupra lui Daniel, ca să-l pârască în ce priveau treburile împărăției. Dar n-au putut să găsească nimic, niciun lucru vrednic de mustrare, pentru că el era credincios și nu se găsea nicio greșeală la el și niciun lucru rău.

Read all of Daniel 6

Cross References

Ezra 4:22Vedeți să nu vă abateți de la porunca aceasta, ca să nu crească răul acela spre paguba împăraților.”

Esther 10:3Căci iudeul Mardoheu era cel dintâi după împăratul Ahașveroș. El era cu vază între iudei și iubit de mulțimea fraților săi, căci a căutat binele poporului său și a vorbit pentru fericirea întregului său neam.

Proverbs 17:27Cine își înfrânează vorbele cunoaște știința și cine are duhul potolit este un om priceput.

Ecclesiastes 2:13Și am văzut că înțelepciunea este cu atât mai de folos decât nebunia, cu cât este mai de folos lumina decât întunericul.

Daniel 5:14Am aflat despre tine că ai în tine duhul dumnezeilor și că la tine se găsesc lumini, pricepere și o înțelepciune nemaipomenită.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Daniel 6:3

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Daniel 6:2Daniel 6Daniel 6:4 →