The Bible Software
bible.software › Deuteronom › Deuteronom 2 › Deuteronom 2:15

Deuteronom 2:15

Mâna Domnului a fost împotriva lor, ca să-i nimicească din mijlocul taberei, până ce au pierit.

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

For indeed the hand of the LORD was against them, to destroy them from among the host, until they were consumed.

In Context

14Vremea cât au ținut călătoriile noastre de la Cades-Barnea până la trecerea pârâului Zered a fost de treizeci și opt de ani, până a pierit din mijlocul taberei tot neamul oamenilor de război, cum le jurase Domnul.

16După ce au pierit toți bărbații de război, murind în mijlocul poporului,

Read all of Deuteronom 2

Cross References

Psalms 32:4Căci zi și noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii.

Psalms 90:7Noi suntem mistuiți de mânia Ta și îngroziți de urgia Ta.

Isaiah 66:14Și când veți vedea aceste lucruri, inima vi se va bucura și oasele voastre vor prinde putere ca iarba”. Domnul Își va arăta astfel puterea față de robii Săi, dar va face pe vrăjmașii Lui să-I simtă mânia.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Deuteronom 2:15

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Deuteronom 2:14Deuteronom 2Deuteronom 2:16 →