Deuteronom 28:49
Domnul va aduce de departe, de la marginile pământului, un neam care va cădea peste tine cu zbor de vultur, un neam a cărui limbă n-o vei înțelege,
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
50un neam cu înfățișarea sălbatică și care nu se va sfii de cel bătrân, nici nu va avea milă de copii.
Cross References
Isaiah 5:26El ridică un steag popoarelor îndepărtate și le fluieră de la un capăt al pământului: și iată-le, vin repede și ușor.
Jeremiah 5:15Iată, aduc de departe un neam împotriva voastră, casă a lui Israel, zice Domnul, un neam tare, un neam străvechi, un neam a cărui limbă n-o cunoști și ale cărui vorbe nu le pricepi.
Jeremiah 48:40Căci așa vorbește Domnul: ‘Iată că vrăjmașul zboară ca vulturul și își întinde aripile asupra Moabului!
Lamentations 4:19Prigonitorii noștri erau mai iuți decât vulturii cerului. Ne-au fugărit pe munți și ne-au pândit în pustie.
Ezekiel 17:3și zi: ‘Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: «Un vultur mare, cu aripi lungi, cu aripile întinse, acoperit cu pene pestrițe a venit în Liban și a luat vârful unui cedru.
Daniel 6:22Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său și a închis gura leilor, care nu mi-au făcut niciun rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Și nici înaintea ta, împărate, n-am făcut nimic rău!”