Deuteronom 29:11
copiii voștri, nevestele voastre și străinul care este în mijlocul taberei tale, de la cel ce-ți taie lemne până la cel ce-ți scoate apă.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
Cross References
Exodus 12:48Dacă un străin care va locui la tine va vrea să facă Paștele Domnului, orice parte bărbătească din casa lui va trebui tăiată împrejur; apoi se va apropia să le facă, și va fi ca și băștinașul, dar niciun netăiat împrejur să nu mănânce din ele.
Deuteronomy 5:14Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă a Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici boul tău, nici măgarul tău, nici vreunul din dobitoacele tale, nici străinul care este în locurile tale, pentru ca și robul și roaba ta să se odihnească întocmai ca tine.
Joshua 9:21„Să trăiască”, le-au zis căpeteniile. Dar au fost întrebuințați la tăiat lemne și la scos apă pentru toată adunarea, cum le spuseseră căpeteniile.
2 Kings 6:4A plecat deci cu ei. Ajungând la Iordan, au tăiat lemne.
2 Chronicles 23:16Iehoiada a făcut între el, tot poporul și împărat un legământ prin care aveau să fie poporul Domnului.
Galatians 3:28Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Hristos Isus.