The Bible Software
bible.software › Deuteronom › Deuteronom 32 › Deuteronom 32:3

Deuteronom 32:3

Căci voi vesti Numele Domnului. Dați slavă Dumnezeului nostru!

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

Because I will publish the name of the LORD: ascribe ye greatness unto our God.

In Context

2Ca ploaia să curgă învățăturile mele, Ca roua să cadă cuvântul meu, Ca ploaia repede pe verdeață, Ca picăturile de ploaie pe iarbă!

4El este Stânca; lucrările Lui sunt desăvârșite, Căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu credincios și fără nedreptate, El este drept și curat.

Read all of Deuteronom 32

Cross References

Exodus 3:13Moise a zis lui Dumnezeu: „Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel și le voi spune: ‘Dumnezeul părinților voștri m-a trimis la voi’ și mă vor întreba: ‘Care este Numele Lui?’ ce le voi răspunde?”

Exodus 20:24Să-Mi ridici un altar de pământ, pe care să-ți aduci arderile-de-tot și jertfele de mulțumire, oile și boii. În orice loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine și te voi binecuvânta.

Exodus 34:5Domnul S-a pogorât într-un nor, a stat acolo lângă el și a rostit Numele Domnului.

Deuteronomy 5:24și ați zis: ‘Iată că Domnul, Dumnezeul nostru, ne-a arătat slava și mărimea Lui și noi I-am auzit glasul din mijlocul focului; astăzi, am văzut că Dumnezeu a vorbit unor oameni, și totuși au rămas vii.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Deuteronom 32:3

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Deuteronom 32:2Deuteronom 32Deuteronom 32:4 →