The Bible Software
bible.software › Deuteronom › Deuteronom 8 › Deuteronom 8:5

Deuteronom 8:5

Recunoaște dar în inima ta că Domnul, Dumnezeul tău, te mustră cum mustră un om pe copilul lui.

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

Thou shalt also consider in thine heart, that, as a man chasteneth his son, so the LORD thy God chasteneth thee.

In Context

4Haina nu ți s-a învechit pe tine și nici nu ți s-au umflat picioarele în timpul acestor patruzeci de ani.

6Să păzești poruncile Domnului, Dumnezeului tău, ca să umbli în căile Lui, și să te temi de El.

Read all of Deuteronom 8

Cross References

Deuteronomy 1:31Apoi, în pustie, ai văzut că Domnul, Dumnezeul tău, te-a purtat cum poartă un om pe fiul său, pe tot drumul pe care l-ați făcut până la sosirea voastră în locul acesta.

Deuteronomy 4:23Vegheați asupra voastră, ca să nu dați uitării legământul pe care l-a încheiat cu voi Domnul, Dumnezeul vostru, și să nu faceți vreun chip cioplit, nici vreo înfățișare oarecare, pe care ți-a oprit Domnul, Dumnezeul tău, s-o faci.

Psalms 94:12Ferice de omul pe care-l pedepsești Tu, Doamne, și pe care-l înveți din Legea Ta,

Proverbs 3:12Căci Domnul mustră pe cine iubește, ca un părinte pe copilul pe care-l iubește!

Ezekiel 12:3De aceea, fiul omului, pregătește-ți lucrurile de călătorie și pleacă ziua, sub ochii lor! Pleacă în fața lor din locul unde ești și du-te în alt loc – poate că vor vedea că sunt o casă de îndărătnici.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Deuteronom 8:5

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Deuteronom 8:4Deuteronom 8Deuteronom 8:6 →