The Bible Software
bible.software › Ecleziast › Ecleziast 9 › Ecleziast 9:13

Ecleziast 9:13

Am mai văzut următoarea înțelepciune sub soare și mi s-a părut mare.

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

This wisdom have I seen also under the sun, and it seemed great unto me:

In Context

12Căci omul nu-și cunoaște nici măcar ceasul, întocmai ca peștii prinși în mreaja nimicitoare și ca păsările prinse în laț; ca și ei sunt prinși și fiii oamenilor în vremea nenorocirii, când vine fără veste nenorocirea peste ei.

14Era o mică cetate, cu puțini oameni în ea și a venit asupra ei un împărat puternic, a împresurat-o și a ridicat mari întărituri împotriva ei.

Read all of Ecleziast 9

Cross References

Ecclesiastes 6:1Este un rău pe care l-am văzut sub soare și care se întâlnește des între oameni.

Ecclesiastes 8:16Când mi-am pus inima să cunosc înțelepciunea și să mă uit cu băgare de seamă la truda pe care și-o dă omul pe pământ – căci omul nu vede somn cu ochii, nici zi, nici noapte –,

Daniel 2:14Atunci, Daniel a vorbit cu minte și cu judecată lui Arioc, căpetenia străjerilor împăratului, care ieșise să omoare pe înțelepții Babilonului.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Ecleziast 9:13

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Ecleziast 9:12Ecleziast 9Ecleziast 9:14 →