Cartea Estera 9:24
Căci Haman, fiul lui Hamedata, Agaghitul, vrăjmașul tuturor iudeilor, făcuse planul să-i piardă și aruncase Pur, adică sorțul, ca să-i omoare și să-i nimicească.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
23Iudeii s-au îndatorat să facă ceea ce și începuseră să facă și ce le scrisese Mardoheu.
Cross References
2 Samuel 21:5Ei au răspuns împăratului: „Fiindcă omul acela ne-a slăbit și își pusese de gând să ne nimicească, pentru ca să ne facă să pierim din tot ținutul lui Israel,
Esther 3:7În luna întâi, adică luna Nisan, în al doisprezecelea an al împăratului Ahașveroș, au aruncat Pur, adică sorțul, înaintea lui Haman, pentru fiecare zi și pentru fiecare lună, până în luna a douăsprezecea, adică luna Adar.