Cartea Estera 9:30
Au trimis scrisori tuturor iudeilor în cele o sută douăzeci și șapte de ținuturi ale împăratului Ahașveroș. Ele cuprindeau cuvinte de pace și de credincioșie,
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
Cross References
Esther 8:9Logofeții împăratului au fost chemați în vremea aceea, în a douăzeci și treia zi a lunii a treia, adică luna Sivan, și au scris, după tot ce a poruncit Mardoheu, iudeilor, căpeteniilor oștirii, dregătorilor și mai-marilor celor o sută douăzeci și șapte de ținuturi așezate de la India la Etiopia, fiecărui ținut după scrierea lui, fiecărui popor după limba lui și iudeilor după scrierea și limba lor.
Isaiah 32:17Lucrarea neprihănirii va fi pacea; roadele neprihănirii: odihna și liniștea pe vecie.
Zechariah 8:19„Așa vorbește Domnul oștirilor: ‘Postul din luna a patra, postul din luna a cincea, postul din luna a șaptea și postul din luna a zecea se vor preface pentru casa lui Iuda în zile de veselie și de bucurie, în sărbători de voioșie. Dar iubiți adevărul și pacea!’