The Bible Software
bible.software › Cartea Exodului › Cartea Exodului 1 › Cartea Exodului 1:11

Cartea Exodului 1:11

Și au pus peste ei isprăvnicei, ca să-i asuprească prin munci grele. Astfel a zidit el cetățile Pitom și Ramses, ca să slujească de hambare lui Faraon.

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

Therefore they did set over them taskmasters to afflict them with their burdens. And they built for Pharaoh treasure cities, Pithom and Raamses.

In Context

10Veniți să ne arătăm dibaci față de el, ca să nu crească, pentru ca nu cumva, dacă se va întâmpla un război, să se unească și el cu vrăjmașii noștri, să ne bată și să iasă apoi din țară.”

12Dar, cu cât îl asupreau mai mult, cu atât se înmulțea și creștea, și s-au scârbit de copiii lui Israel.

Read all of Cartea Exodului 1

Cross References

Genesis 15:13Și Domnul a zis lui Avram: „Să știi hotărât că sămânța ta va fi străină într-o țară care nu va fi a ei; acolo va fi robită, și o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani.

Exodus 2:11În vremea aceea, Moise, crescând mare, a ieșit pe la frații săi și a fost martor la muncile lor grele. A văzut pe un egiptean care bătea pe un evreu, unul dintre frații lui.

Exodus 5:4Și împăratul Egiptului le- Pagină:Dumitru Cornilescu Biblia 1921.djvu/ 67 [ modifică] a zis: „Moise și Aaron, pentru ce abateți poporul de la lucrul lui? Plecați la lucrările voastre.” Mărirea muncilor Pagină:Dumitru Cornilescu Biblia 1921.djvu/ 68 [ modifică]

Exodus 5:15Logofeții copiilor lui Israel s-au dus să se plângă la Faraon și i-au zis: „Pentru ce te porți așa cu robii tăi?

Numbers 20:15Părinții noștri s-au pogorât în Egipt și am locuit acolo multă vreme. Dar egiptenii ne-au chinuit, pe noi și pe părinții noștri.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea Exodului 1:11

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea Exodului 1:10Cartea Exodului 1Cartea Exodului 1:12 →