The Bible Software
bible.software › Cartea Exodului › Cartea Exodului 18 › Cartea Exodului 18:24

Cartea Exodului 18:24

Moise a ascultat sfatul socrului său și a făcut tot ce spusese el.

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

So Moses hearkened to the voice of his father in law, and did all that he had said.

In Context

23Dacă vei face lucrul acesta și dacă Dumnezeu îți va porunci așa, vei putea face față lucrurilor, și tot poporul acesta va ajunge fericit la locul lui.

25Moise a ales oameni destoinici din tot Israelul și i-a pus căpetenii ale poporului, căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci și căpetenii peste zece.

Read all of Cartea Exodului 18

Cross References

Exodus 18:2Ietro, socrul lui Moise, a luat pe Sefora, nevasta lui Moise, care fusese trimisă acasă.

Ezra 10:2Atunci, Șecania, fiul lui Iehiel, dintre fiii lui Elam, a luat cuvântul și a zis lui Ezra: „Am păcătuit împotriva Dumnezeului nostru ducându-ne la femei străine, care fac parte din popoarele țării. Dar Israel n-a rămas fără nădejde în această privință.

Psalms 78:53Cum i-a dus fără nicio grijă, ca să nu le fie frică, iar marea a acoperit pe vrăjmașii lor.

1 Corinthians 12:21Ochiul nu poate zice mâinii: „N-am trebuință de tine”; nici capul nu poate zice picioarelor: „N-am trebuință de voi”.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea Exodului 18:24

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea Exodului 18:23Cartea Exodului 18Cartea Exodului 18:25 →