The Bible Software
bible.software › Cartea Exodului › Cartea Exodului 22 › Cartea Exodului 22:11

Cartea Exodului 22:11

să se facă un jurământ, în Numele Domnului, între cele două părți, și cel ce a păstrat dobitocul va mărturisi că n-a pus mâna pe avutul aproapelui său; stăpânul dobitocului va primi jurământul acesta, și celălalt nu va fi dator să i-l înlocuiască.

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

Then shall an oath of the LORD be between them both, that he hath not put his hand unto his neighbour’s goods; and the owner of it shall accept thereof, and he shall not make it good.

In Context

10Dacă un om dă altuia un măgar, un bou, o oaie sau un dobitoc oarecare să i-l păstreze și dobitocul moare, își strică un mădular sau e luat cu sila de la el, fără să fi văzut cineva,

12Dar, dacă dobitocul a fost furat de la el, va fi dator față de stăpânul lui să i-l înlocuiască.

Read all of Cartea Exodului 22

Cross References

Exodus 22:8Dacă hoțul nu se găsește, stăpânul casei să se înfățișeze înaintea lui Dumnezeu ca să spună că n-a pus mâna pe avutul aproapelui său.

Leviticus 5:1Când cineva, fiind pus sub jurământ ca martor, va păcătui nespunând ce a văzut sau ce știe și va cădea astfel sub vină

Hebrews 6:16Oamenii, ce-i drept, obișnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul este o chezășie care pune capăt oricărei neînțelegeri dintre ei.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea Exodului 22:11

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea Exodului 22:10Cartea Exodului 22Cartea Exodului 22:12 →