bible.software › Cartea Exodului › Cartea Exodului 36 › Cartea Exodului 36:4
Cartea Exodului 36:4
Atunci, toți bărbații iscusiți, prinși la toate lucrările Sfântului Locaș, și-au lăsat fiecare lucrul pe care-l făceau
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
And all the wise men, that wrought all the work of the sanctuary, came every man from his work which they made;
In Context
3Ei au luat dinaintea lui Moise toate prinosurile, pe care le aduseseră copiii lui Israel ca să facă lucrările rânduite pentru slujba Sfântului Locaș. Chiar și după ce se începuse lucrarea, tot se mai aduceau lui Moise în fiecare dimineață daruri de bunăvoie.
5și au venit de au spus lui Moise: „Poporul aduce mult mai mult decât trebuie pentru facerea lucrărilor pe care a poruncit Domnul să le facem.”
Read all of Cartea Exodului 36
Cross References
Matthew 24:45Care este deci robul credincios și înțelept, pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă?
1 Corinthians 3:10După harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un meșter-zidar înțelept, am pus temelia, și un altul clădește deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădește deasupra.
This Verse In Other Editions
Study Cartea Exodului 36:4