Cartea Exodului 40:10
Să ungi altarul pentru arderile-de-tot și toate uneltele lui și să sfințești altarul, și altarul va fi preasfânt.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
11Să ungi ligheanul cu piciorul lui și să-l sfințești.
Read all of Cartea Exodului 40
Cross References
Exodus 29:36În fiecare zi să mai aduci un vițel ca jertfă pentru păcat, pentru ispășire; să cureți altarul, făcând ispășirea aceasta, și să-l ungi ca să-l sfințești.
Leviticus 8:11A stropit cu el altarul de șapte ori și a uns altarul și toate uneltele lui, și ligheanul cu piciorul lui, ca să le sfințească.
Isaiah 61:1„Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc vești bune celor nenorociți: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia și prinșilor de război izbăvirea;
John 3:34Căci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbește cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură.
1 Corinthians 1:30Și voi, prin El, sunteți în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare,
Hebrews 7:26Și tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărțit de păcătoși și înălțat mai presus de ceruri,