Cartea Exodului 40:36
Cât au ținut călătoriile lor, copiii lui Israel porneau numai când se ridica norul deasupra cortului.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
37Și când nu se ridica norul, nu porneau până ce nu se ridica.
Read all of Cartea Exodului 40
Cross References
Exodus 13:21Domnul mergea înaintea lor: ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă și ziua, și noaptea.
Numbers 9:22Dacă norul se oprea deasupra cortului două zile, sau o lună, sau un an, copiii lui Israel rămâneau tăbărâți, și nu porneau, și când se ridica, porneau și ei.
Numbers 10:33Ei au plecat de la Muntele Domnului și au mers trei zile; chivotul legământului Domnului a pornit înaintea lor și a făcut un drum de trei zile, ca să le caute un loc de odihnă.
Nehemiah 9:19În îndurarea Ta fără margini, nu i-ai părăsit în pustie și stâlpul de nor n-a încetat să-i călăuzească ziua pe drum, nici stâlpul de foc să le lumineze noaptea drumul pe care aveau să-l urmeze.
Psalms 105:39A întins un nor ca să-i acopere și focul ca să lumineze noaptea.
2 Corinthians 5:19că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neținându-le în socoteală păcatele lor și ne-a încredințat nouă propovăduirea acestei împăcări.