The Bible Software
bible.software › Cartea Exodului › Cartea Exodului 8 › Cartea Exodului 8:7

Cartea Exodului 8:7

Dar și vrăjitorii au făcut la fel prin vrăjitoriile lor: au scos și ei broaște peste toată țara Egiptului.

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

And the magicians did so with their enchantments, and brought up frogs upon the land of Egypt.

In Context

6Aaron și-a întins mâna peste apele Egiptului, și au ieșit broaștele și au acoperit țara Egiptului.

8Faraon a chemat pe Moise și pe Aaron și a zis: „Rugați-vă Domnului să depărteze broaștele de la mine și de la poporul meu, și am să las pe popor să plece să aducă jertfe Domnului.”

Read all of Cartea Exodului 8

Cross References

Exodus 7:22Dar vrăjitorii Egiptului au făcut și ei la fel prin vrăjitoriile lor. Inima lui Faraon s-a împietrit și n-a ascultat de Moise și de Aaron, după cum spusese Domnul.

Matthew 24:24Căci se vor scula hristoși mincinoși și proroci mincinoși, vor face semne mari și minuni, până acolo încât să înșele, dacă va fi cu putință, chiar și pe cei aleși.

2 Timothy 3:8După cum Iane și Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot așa și oamenii aceștia se împotrivesc adevărului, ca unii care sunt stricați la minte și osândiți în ceea ce privește credința.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Cartea Exodului 8:7

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Cartea Exodului 8:6Cartea Exodului 8Cartea Exodului 8:8 →