Ezechiel 1:18
Aveau niște obezi de o înălțime înspăimântătoare și, pe obezile lor, cele patru roți erau pline cu ochi de jur împrejur.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
17Când mergeau, alergau pe toate cele patru laturi ale lor și nu se întorceau deloc în mersul lor.
Cross References
Psalms 97:2Norii și negura Îl înconjoară, dreptatea și judecata sunt temelia scaunului Său de domnie.
Isaiah 55:9Ci cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre.
Zechariah 4:10Căci cine disprețuiește ziua începuturilor slabe? Aceștia șapte vor privi cu bucurie cumpăna în mâna lui Zorobabel. Aceștia șapte sunt ochii Domnului, care cutreieră tot pământul.”
Revelation 4:8Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte șase aripi și erau pline cu ochi de jur împrejur și pe dinăuntru. Zi și noapte ziceau fără încetare: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!”