Ezechiel 30:19
Îmi voi aduce astfel la îndeplinire judecățile asupra Egiptului și vor ști că Eu sunt Domnul.»’”
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
Thus will I execute judgments in Egypt: and they shall know that I am the LORD.
In Context
20În anul al unsprezecelea, în ziua a șaptea a lunii întâi, Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
Cross References
Numbers 33:4în timp ce egiptenii își îngropau pe toți întâii lor născuți pe care-i lovise Domnul dintre ei. Căci Domnul făcuse chiar și pe dumnezeii lor să simtă puterea Lui.
Psalms 149:7ca să facă răzbunare asupra neamurilor și să pedepsească popoarele;
Ezekiel 5:15Vei ajunge de ocară și de rușine, vei fi o pildă și o groază pentru neamurile care te înconjoară când voi aduce la îndeplinire judecățile Mele împotriva ta, cu mânie, cu urgie și cu pedepse aspre – Eu, Domnul, o spun – când voi arunca împotriva lor săgețile nimicitoare ale foametei, care dau moartea și pe care le voi trimite să vă nimicească.
Ezekiel 30:14Voi pustii Patrosul, voi pune foc Țoanului și-Mi voi aduce la îndeplinire judecățile asupra Noului.
Romans 2:5Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îți aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei și a arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu,