Ezechiel 36:20
Când au venit printre neamuri, oriîncotro se duceau, pângăreau Numele Meu cel sfânt, așa încât se zicea despre ei: ‘Acesta este poporul Domnului, ei au trebuit să iasă din țara lor.’
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
Cross References
Exodus 32:11Moise s-a rugat Domnului, Dumnezeului său, și a zis: „Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia Ta împotriva poporului Tău, pe care l-ai scos din țara Egiptului cu mare putere și cu mână tare?
Joshua 7:9Canaaniții și toți locuitorii țării vor afla; ne vor înconjura și ne vor șterge numele de pe pământ. Și ce vei face Tu Numelui Tău celui mare?” Descoperirea și pedepsirea lui Acan
2 Kings 18:30Să nu vă facă Ezechia să vă încredeți în Domnul zicând: «Domnul ne va izbăvi și cetatea aceasta nu va fi dată în mâinile împăratului Asiriei.»’
2 Kings 19:10„Așa să vorbiți lui Ezechia, împăratul lui Iuda: ‘Să nu te înșele Dumnezeul tău, în care te încrezi, zicând: «Ierusalimul nu va fi dat în mâinile împăratului Asiriei.»
Jeremiah 33:24„N-ai băgat de seamă ce zic oamenii aceștia: ‘A lepădat Domnul cele două familii pe care le alesese’? Atât de mult disprețuiesc ei pe poporul Meu că nu-l mai privesc ca un popor.
Daniel 3:15Acum fiți gata și, în clipa când veți auzi sunetul trâmbiței, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului și a tot felul de instrumente, să vă aruncați cu fața la pământ și să vă închinați chipului pe care l-am făcut; dacă nu vă veți închina lui, veți fi aruncați pe dată în mijlocul unui cuptor aprins! Și care este dumnezeul acela care vă va scoate din mâna mea?”