The Bible Software
bible.software › Ezechiel › Ezechiel 5 › Ezechiel 5:8

Ezechiel 5:8

din pricina aceasta, așa zice Domnul, Dumnezeu: ‘Iată, am necaz pe tine și voi aduce la îndeplinire în mijlocul tău judecățile Mele, sub ochii neamurilor.

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

Therefore thus saith the Lord GOD; Behold, I, even I, am against thee, and will execute judgments in the midst of thee in the sight of the nations.

In Context

7De aceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeu: „Pentru că ați fost mai îndărătnici decât neamurile care vă înconjoară; pentru că n-ați urmat poruncile Mele și n-ați împlinit legile Mele și n-ați lucrat nici măcar după legile neamurilor care vă înconjoară,

9Din pricina tuturor urâciunilor tale, îți voi face ce n-am făcut niciodată și nici nu voi mai face vreodată.

Read all of Ezechiel 5

Cross References

Deuteronomy 29:20Pe acela Domnul nu-l va ierta. Ci atunci mânia și gelozia Domnului se vor aprinde împotriva omului aceluia, toate blestemele scrise în cartea aceasta vor veni peste el, și Domnul îi va șterge numele de sub ceruri.

Jeremiah 21:13Iată, am necaz pe tine, cetate așezată în vale, pe stânca din câmpie», zice Domnul, pe voi care ziceți: «Cine se va pogorî împotriva noastră? Cine va intra în locuințele noastre?».

Jeremiah 24:9Îi voi face de pomină, o pricină de nenorocire pentru toate împărățiile pământului, de ocară, de batjocură, de râs și de blestem în toate locurile unde îi voi izgoni.

Lamentations 2:5Ca un vrăjmaș a ajuns Domnul, a nimicit pe Israel, i-a dărâmat toate palatele, i-a prăbușit întăriturile și a umplut pe fiica lui Iuda de jale și suspin.

Lamentations 3:3Numai împotriva mea își întinde și își întoarce mâna toată ziua.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Ezechiel 5:8

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Ezechiel 5:7Ezechiel 5Ezechiel 5:9 →