Cartea lui Ezra 4:5
și au mituit cu preț de argint pe sfetnici, ca să-i zădărnicească lucrarea. Așa a fost tot timpul vieții lui Cirus, împăratul perșilor, până la domnia lui Darius, împăratul perșilor.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
Cross References
Ezra 5:5Dar ochiul lui Dumnezeu veghea asupra bătrânilor iudeilor. Și au lăsat să meargă înainte lucrările până la trimiterea unei înștiințări către Darius și până la primirea unei scrisori de la el în această privință.
Daniel 10:13Dar căpetenia împărăției Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci și una de zile, și iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor și am ieșit biruitor acolo lângă împărații Persiei.
Acts 24:1După cinci zile, a venit marele preot Anania cu unii din bătrâni și cu un vorbitor, numit Tertul. Au adus înaintea dregătorului plângere împotriva lui Pavel.