Cartea lui Ezra 8:22
Mi-era rușine să cer împăratului o oaste de însoțire și călăreți ca să ne ocrotească împotriva vrăjmașului pe drum, căci spusesem împăratului: „Mâna Dumnezeului nostru este, spre binele lor, peste toți cei ce-L caută, dar puterea și mânia Lui sunt peste toți cei ce-L părăsesc.”
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
23Pentru aceasta am postit și am chemat pe Dumnezeul nostru. Și El ne-a ascultat.
Cross References
2 Chronicles 16:9Căci Domnul Își întinde privirile peste tot pământul ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui. Ai lucrat ca un nebun în privința aceasta, căci de acum vei avea războaie.”
Ezra 7:9Plecase din Babilon în ziua întâi a lunii întâi și a ajuns la Ierusalim în ziua întâi a lunii a cincea, mâna bună a Dumnezeului său fiind peste el.
Nehemiah 2:9M-am dus la dregătorii de dincolo de Râu și le-am dat scrisorile împăratului, care pusese să mă însoțească niște mai-mari ai oastei și niște călăreți.
Psalms 21:8Mâna ta, împărate, va ajunge pe toți vrăjmașii tăi, dreapta ta va ajunge pe cei ce te urăsc
Psalms 34:15Ochii Domnului sunt peste cei fără prihană și urechile Lui iau aminte la strigătele lor.