Epistola lui Pavel către galateni 2:8
căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiați împrejur făcuse și din mine apostolul neamurilor –
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
Read all of Epistola lui Pavel către galateni 2
Cross References
Acts 1:8Civoi veți primi o putere, când Se va pogorîDuhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.”
Acts 2:14Atunci, Petru s-a sculat în picioare cu cei unsprezece, a ridicat glasul și le-a zis: „Bărbați iudei și voi toți cei care locuiți în Ierusalim, să știți lucrul acesta și ascultați cuvintele mele!
Acts 4:4Însă mulți din cei ce auziseră cuvântarea au crezut, și numărul bărbaților credincioși s-a ridicat aproape la cinci mii.
Acts 8:17Atunci, Petru și Ioan au pus mâinile peste ei, și aceia au primit Duhul Sfânt.
Acts 13:2Pe când slujeau Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat”.
Acts 15:12Toată adunarea a tăcut și a ascultat pe Barnaba și pe Pavel, care au istorisit toate semnele și minunile pe care le făcuse Dumnezeu prin ei în mijlocul neamurilor. Hotărârea Bisericii