Geneza 10:5
De la ei se trag popoarele din țările neamurilor de pe malul mării, după ținuturile lor, după limba fiecăruia, după familiile lor, după semințiile lor. Urmașii lui Ham
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
4Fiii lui Iavan: Elișa, Tarșiș, Chitim și Dodanim.
6Fiii lui Ham au fost: Cuș, Mițraim, Put și Canaan.
Cross References
Genesis 9:19Aceștia au fost cei trei fii ai lui Noe, și din ei s-au răspândit oameni peste tot pământul.
Genesis 10:25Lui Eber i s-au născut doi fii: numele unuia era Peleg, numit așa pentru că pe vremea lui s-a împărțit pământul, iar numele fratelui său era Ioctan.
Genesis 11:1Tot pământul avea o singură limbă și aceleași cuvinte.
Genesis 11:9De aceea, cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ și de acolo i-a împrăștiat Domnul pe toată fața pământului. STRĂMOȘII POPORULUI ISRAEL Urmașii lui Sem
Esther 10:1Împăratul Ahașveroș a pus un bir asupra țării și asupra ostroavelor mării.
Isaiah 11:11În același timp, Domnul Își va întinde mâna a doua oară, ca să răscumpere rămășița poporului Său risipit în Asiria și în Egipt, în Patros și în Etiopia, la Elam, la Șinear și la Hamat, și în ostroavele mării.