Geneza 37:8
Frații lui i-au zis: „Doar n-ai să împărățești tu peste noi? Doar n-ai să ne cârmuiești tu pe noi?” Și l-au urât și mai mult din pricina viselor lui și din pricina cuvintelor lui.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
Cross References
Genesis 49:26Binecuvântările tatălui tău Întrec binecuvântările părinților mei și se înalță Până în creștetul dealurilor veșnice: Ele să vină peste capul lui Iosif, Peste creștetul capului domnului fraților săi!
Psalms 118:22Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului clădirii.
Luke 20:17Dar Isus i-a privit drept în față și a zis: „Ce înseamnă cuvintele acestea care au fost scrise: ‘Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului?
Acts 7:35Pe acest Moise de care se lepădaseră ei, când au zis: ‘Cine te-a pus pe tine stăpânitor și judecător?’ Dumnezeu l-a trimis ca stăpânitor și izbăvitor, cu ajutorul îngerului, care i se arătase în rug.