Geneza 6:9
Iată care sunt urmașii lui Noe. Noe era un om neprihănit și fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
8Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului.
10Noe a născut trei fii: Sem, Ham și Iafet.
Cross References
Genesis 5:1Iată cartea neamurilor lui Adam. În ziua când a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu.
Genesis 5:24Enoh a umblat cu Dumnezeu, apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu.
Genesis 10:1Iată spița neamului fiilor lui Noe: Sem, Ham și Iafet. După potop li s-au născut fii.
Genesis 48:15A binecuvântat pe Iosif și a zis: „Dumnezeul înaintea căruia au umblat părinții mei Avraam și Isaac, Dumnezeul care m-a călăuzit de când m-am născut până în ziua aceasta,
2 Chronicles 15:17Dar înălțimile tot n-au fost îndepărtate din Israel, măcar că inima lui Asa a fost în totul a Domnului în tot timpul vieții lui.