The Bible Software
bible.software › Epistola către Evrei › Epistola către Evrei 7 › Epistola către Evrei 7:3

Epistola către Evrei 7:3

fără tată, fără mamă, fără spiță de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârșit al vieții, dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, rămâne preot în veac.

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

Without father, without mother, without descent, having neither beginning of days, nor end of life; but made like unto the Son of God; abideth a priest continually.

In Context

2care a primit de la Avraam zeciuială din tot, care, după însemnarea numelui său, este întâi „Împărat al neprihănirii”, apoi și „Împărat al Salemului”, adică „Împărat al păcii”;

4Vedeți bine dar cât de mare a fost el dacă până și patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război!

Read all of Epistola către Evrei 7

Cross References

Exodus 6:20Amram a luat de nevastă pe mătușă-sa Iochebed și ea i-a născut pe Aaron și pe Moise. Anii vieții lui Amram au fost o sută treizeci și șapte de ani.

Matthew 4:3Ispititorul s-a apropiat de El și i-a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește ca pietrele acestea să se facă pâini”.

Hebrews 7:17Fiindcă iată ce se mărturisește despre El: „Tu ești preot în veac după rânduiala lui Melhisedec”.

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)聖書 (日本語)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBiblia TakatifuBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)

Study Epistola către Evrei 7:3

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeAlbert BarnesJohn WesleyJohn CalvinScofieldWilliam BurkittFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Epistola către Evrei 7:2Epistola către Evrei 7Epistola către Evrei 7:4 →