Osea 9:8
Efraim stă la pândă împotriva Dumnezeului meu, prorocului i se întind lațuri de păsări pe toate căile lui, îl vrăjmășesc în Casa Dumnezeului său.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
Cross References
1 Kings 17:1Solomon s-a încuscrit cu Faraon, împăratul Egiptului. A luat de nevastă pe fata lui Faraon și a adus-o în cetatea lui David până și-a isprăvit de zidit casa lui, Casa Domnului și zidul dimprejurul Ierusalimului.
1 Kings 18:19Gheber, fiul lui Uri, în țara Galaadului; el avea ținutul lui Sihon, împăratul amoriților și al lui Og, împăratul Basanului. Era un singur îngrijitor în țara aceasta. Mărirea lui Solomon
1 Kings 22:6Preoții au dus chivotul legământului Domnului la locul lui, în Locul Preasfânt al casei, în Sfânta Sfintelor, sub aripile heruvimilor.
1 Kings 22:22Solomon s-a așezat înaintea altarului Domnului, în fața întregii adunări a lui Israel. Și-a întins mâinile spre cer
2 Kings 2:14a luat mantaua căreia îi dăduse Ilie drumul și a lovit apele cu ea și a zis: „Unde este acum Domnul, Dumnezeul lui Ilie?” Și a lovit apele, care s-au despărțit într-o parte și în alta, și Elisei a trecut. Fiii prorocilor trimit să caute pe Ilie
2 Kings 3:15Acum aduceți-mi un cântăreț cu harpa.” Și, pe când cânta cântărețul din harpă, mâna Domnului a fost peste Elisei.