The Bible Software
bible.software › Isaia › Isaia 11 › Isaia 11:16

Isaia 11:16

Și va fi un drum pentru rămășița poporului Său, care va mai rămâne în Asiria, cum a fost pentru Israel, în ziua când a ieșit din țara Egiptului.

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

And there shall be an highway for the remnant of his people, which shall be left, from Assyria; like as it was to Israel in the day that he came up out of the land of Egypt.

In Context

15Domnul va seca limba mării Egiptului, Își va ridica mâna asupra Râului în mânia Lui, îl va împărți în șapte pârâuri, așa că îl vor putea trece încălțați.

Read all of Isaia 11

Cross References

Exodus 14:26Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna spre mare, și apele au să se întoarcă peste egipteni, peste carele lor și peste călăreții lor.”

Isaiah 19:23În aceeași vreme, va fi un drum care va duce din Egipt în Asiria: asirienii se vor duce în Egipt și egiptenii, în Asiria, și egiptenii împreună cu asirienii vor sluji Domnului.

Isaiah 35:8Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea sfântă: niciun om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinți; cei ce vor merge pe ea, chiar și cei fără minte nu vor putea să se rătăcească.

Isaiah 42:15Voi pustii munți și dealuri, le voi usca toată verdeața; voi preface râurile în ostroave și iazurile le voi usca.

Isaiah 49:12Iată-i că vin de departe, unii de la miazănoapte și de la apus, iar alții din țara Sinim.

Isaiah 57:14Și El zice: „Croiți, croiți drum, pregătiți calea, luați orice piedică din calea poporului Meu!”

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Isaia 11:16

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Isaia 11:15Isaia 11