Isaia 22:12
Și totuși Domnul, Dumnezeul oștirilor, vă cheamă în ziua aceea să plângeți și să vă bateți în piept, să vă radeți capul și să vă încingeți cu sac.
Dumitru Cornilescu/Biblia 1921
In The King James Version
In Context
Cross References
2 Chronicles 35:25Ieremia a făcut un cântec de jale pentru Iosia. Toți cântăreții și toate cântărețele au vorbit de Iosia în cântecele lor de jale până în ziua de azi și au ajuns o datină în Israel. Cântările acestea sunt scrise în „Cântecele de Jale.”
Nehemiah 8:9Dregătorul Neemia, preotul și cărturarul Ezra și leviții care învățau pe popor au zis întregului popor: „Ziua aceasta este închinată Domnului, Dumnezeului vostru, să nu vă bociți și să nu plângeți!” Căci tot poporul plângea când a auzit cuvintele Legii.
Ecclesiastes 3:11Orice lucru El îl face frumos la vremea lui. A pus în inima lor chiar și gândul veșniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârșit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.
Isaiah 37:1Când a auzit împăratul Ezechia cuvintele acestea, și-a sfâșiat hainele, s-a acoperit cu un sac și s-a dus în Casa Domnului.
Jeremiah 4:8De aceea, acoperiți-vă cu saci, plângeți și gemeți, căci mânia aprinsă a Domnului nu se abate de la noi.