The Bible Software
bible.software › Isaia › Isaia 25 › Isaia 25:10

Isaia 25:10

Căci mâna Domnului se odihnește pe muntele acesta, dar Moabul este călcat în picioare pe loc, cum este călcat în picioare paiul în bălegar.

Dumitru Cornilescu/Biblia 1921

In The King James Version

For in this mountain shall the hand of the LORD rest, and Moab shall be trodden down under him, even as straw is trodden down for the dunghill.

In Context

9În ziua aceea, vor zice: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul, în care ne încredeam. Acum să ne veselim și să ne bucurăm de mântuirea Lui!

11În mijlocul acestei băltoace, el își întinde mâinile, cum le întinde înotătorul ca să înoate, dar Domnul îi doboară mândria și face de nimica dibăcia mâinilor lui.

Read all of Isaia 25

Cross References

Numbers 24:17‘Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, Un toiag de cârmuire se ridică din Israel. El străpunge laturile Moabului Și prăpădește pe toți copiii lui Set.

Psalms 132:13Da, Domnul a ales Sionul, l-a dorit ca locuință a Lui și a zis:

Isaiah 10:6I-am dat drumul împotriva unui neam nelegiuit, l-am trimis împotriva unui popor pe care sunt mâniat, ca să-l prădeze și să-l jefuiască, să-l calce în picioare ca noroiul de pe ulițe.

Isaiah 11:10În ziua aceea, Vlăstarul lui Isai va fi ca un steag pentru popoare; neamurile se vor întoarce la El și slava va fi locuința Lui.

Isaiah 12:6Strigă de bucurie și veselie, locuitoare a Sionului, căci mare este în mijlocul tău Sfântul lui Israel.

Isaiah 15:1Prorocie împotriva Moabului. Chiar în noaptea când este pustiit, Ar-Moabul este nimicit! Chiar în noaptea când este pustiit, Chir-Moabul este nimicit!…

This Verse In Other Editions

King James VersionBíblia Portuguesa MundialLuther Bibel (Deutsch)Bible Louis Segond (Français)Библия (Русский)新标点和合本성경 (한국어)الكتاب المقدس باللغة العربية، فان دايكBibbia Diodati (Italiano)Kinh Thánh (Tiếng Việt)Biblia Cornilescu (Română)Polish Biblia Gdanska (1881)Statenvertaling (Nederlands)

Study Isaia 25:10

Matthew HenryJamieson-Fausset-BrownAdam ClarkeJohn WesleyJohn CalvinKeil and DelitzschScofieldFamily Bible NotesGeneva Bible Notes (1599)
← Isaia 25:9Isaia 25Isaia 25:11 →